EN RO

Biserica Sf. Nicolae Densuș

Biserica din Densuş este o construcţie a cărei poveste nu a fost pe deplin descifrată. Atât originea, cât şi data construcţiei bisericii sunt controversate.

Unii cred că a fost la început un templu roman al Zeului Marte, transformat în biserică în sec. 12-13. Alţii susţin că era în Antichitate mausoleul generalului roman Longinus Maximus a cărui soţie a descoperit religia creștină şi a amenajat în locul mausoleului prima biserică de la nord de Dunăre.

Astăzi, biserica are un aspect neobişnuit, fiind un amestec de stiluri şi materiale. Unele ferestre sunt de fapt racorduri de canalizare romană, zidurile bisericii sunt sprijinite de coloane, altarul este un capac de sarcofag, leii de pe acoperiș erau statui romane, iar pietrele masive din ziduri păstrează cioplituri antice.

Puteţi vedea în zidurile ei chiar şi bucăţi din ruinele romane de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa: cărămidă romană, coloane, pietre cu inscripţii antice sau chiar statui. În interior se găsește un alt unicat: în icoana Sfintei Treimi, Hristos este îmbrăcat în costum popular românesc.

Biserica Densuș este unul dintre cele mai importante obiective turistice din regiune. Aspectul său inconfundabil și faptul că încă servește ca biserică a satului fac din acest lăcaș o destinație obligatorie.   

Noutăți