EN RO
1Nume cu bold
subtitlul meu lorem ipsum





Crosul Cetăţii Regale a Haţegului, o reuşită

 

Prima ediţie a Crosului Cetăţii Regale a Haţegului a reunit la start 70 de participanţi cu vârste între 5 şi 60 de ani, încurajaţi de pe margine de zeci de susţinători.

 

Toţi cei care nu s-au lăsat speriaţi de ninsoarea şi frigul din a doua parte a săptămânii trecute şi au urcat sâmbătă dimineaţă, în 4 aprilie 2015, dealul Haţegului pentru a lua parte la acest eveniment au fost răsplătiţi cu o vreme neaşteptat de bună, cu soare şi cu o temperatură excelentă pentru o întrecere sportivă.

 

Competiţia a fost împărţită pe două secţiuni. Prima, „Crosul Scutierilor”, s-a desfăşurat pe o distanţă de aproximativ 3 km şi a cuprins patru categorii de vârstă, iar cea de-a doua, “Crosul Cavalerilor”, a avut loc pe o distanţă de aproximativ 6 km şi la startul ei s-au aliniat participanţi împărţiţi în două categorii de vârstă. 

 

Cei doi atleţi hunedoreni invitaţi de onoare ai primei ediţii a Crosului Cetăţii Regale a Haţegului , Tomi Coconea - participant la şase ediţii ale celei mai dificile curse de aventură din lume, Red Bull X-Alps - şi Aristide Necula - participant la Maratonul Nisipurilor din Deşertul Sahara, una dintre cele mai dificile probe de ultramaraton din lume - au fost desemnaţi căpitani ai celor două secţiuni, fiecare din ei alergând alături de concurenţii uneia dintre acestea şi încurajându-i în permanenţă pe durata competiţiei. La finalul concursului, cei doi atleţi i-au felicitat pe toţi participanţii şi i-au încurajat să continue să alerge, să facă mişcare şi să se bucure de frumuseţea sportului.

 

 

                   
(foto: Larisa Duţă, Adina Popa)

 

De astfel, dorinţa de a face mişcare s-a văzut şi în vârsta celor care au luat startul la cros. Cel mai tânăr participant a avut 5 ani şi a alergat în cadrul unei probe speciale dedicate categoriei 5 – 9 ani, iar decanul de vârstă a reuşit, fără un efort prea mare pentru cei 60 de ani ai săi, să prindă podiumul la categoria Open. La finalul întrecerii au fost premiaţi concurenţii clasaţi  pe locurile I, II şi III la fiecare secţiune şi categorie de concurs, însă toţi participanţii au fost recompensaţi pentru efortul lor cu diplome, insigne şi premii în cadrul Tombolei Fair-Play.

 

Crosul Cetăţii Regale a Haţegului a fost organizat la iniţiativa Voluntarilor pentru Geoparc pe un traseu amenajat şi ecologizat tot de ei pe parcursul anului trecut cu scopul de a promova mişcarea, un stil de viaţă sănătos şi obiectivele turistice de pe teritoriul Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului.  Datorită succesului de care s-a bucurat, voluntarii îşi propun ca acest eveniment sportiv să fie organizat şi în anii următori şi chiar să devină o competiţie de tradiţie pentru Ţara Haţegului.

 

Evenimentul a fost susţinut de Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului - Universitatea din Bucureşti și Asociaţia Drag de Haţeg, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara, Primăria oraşului Haţeg și Centrul de Resurse pentru Acțiune Locală, având ca sponsori Adaconi s.r.l., Solaris Plant s.r.l., Aqua Sara, MTC Print Haus, Parc Caffe, Real Master Events şi Popas Turistic Zimbrul Haţeg. Parteneri media au fost: Radio România Cultural, Radio Sport Total, Big FM, Antena 1 Deva, Glasul Hunedoarei, Replica, Blog Larisa Duţă, Servus Hunedoara, Ştiri din Vest, Nyugati Jelen, Hunedoara Mea, Hunedoara Liberă şi Ziarul Văii Jiului.

 

Noutăți