EN RO
1Nume cu bold
subtitlul meu lorem ipsum





Săptămâna Geologiei, celebrată în Geoparc

Geologia este peste tot în jurul nostru, iar o bună ocazie de conștientizare a acestei afirmații o reprezintă cele peste 50 de activități derulate în Săptămâna Geologiei, la nivel național, în perioada 5 – 13 octombrie 2019. Pentru al doilea an consecutiv, Universitatea din București, prin Facultatea de Geologie și Geofizică și Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, se alătură acestui eveniment organizat de Societatea Geologică a României.

 

Conferințe și prezentări, ateliere educaționale, expoziții de mineralogie, artă plastică și fotografie, proiecții de filme și tururi ghidate în teren reprezintă oferta de activități dedicate Săptămânii Geologiei. Ele vor fi susținute de profesori universitari, cercetători, experți în educație, studenți, artiști și ghizi. Evenimentul va fi marcat în București, Baia Mare, Ploiești și Brașov, dar și în Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, respectiv în Geoparcul Aspirant UNESCO Ținutul Buzăului.  

 

Pe teritoriul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului, Săptămâna Geologiei va fi marcată în perioada 7 – 11 octombrie. Ziua de luni 7 octombrie este dedicată locurilor cu povești identificate în această vară, pe Valea Dinozaurilor, mulțumită unui proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și unui atelier de GeoLego cu piese puse la dispoziție de Asociația Brickenburg. Ambele activități vor fi găzduite de Centrul Comunitar din Sânpetru, comuna Sântămăria Orlea. Marți 8 octombrie, pornim pe urmele Balaurului bondoc din expoziția ”Balauri, dragoni, dinozauri”, de la Casa Geoparcului din orașul Hațeg. Miercuri 9 octombrie, în comuna Densuș, vor putea fi descoperite opere de land art, vulcanii și marea dispărută. Ziua de joi 10 octombrie este rezervată unei incursiuni pe poteca tematică ”Muzica naturii”, amenajată de Asociația Social – Culturală Sălășana în satul Peștera, comuna Sălașul de Sus, în cadrul unui proiect finanțat de Fundația pentru Parteneriat și MOL România. Vineri 11 octombrie este dedicată descoperirii biodiversității locale, pe ”Traseul Plantelor” de la Casa Pietrelor din Ohaba Sibișel, comuna Râu de Mori. Tot atunci va fi momentul în care pot fi realizate fotografii cu un pterozaur sau un dinozaur, în geositul ”La Scoabă”, din satul Sânpetru, comuna Sântămăria Orlea. Ambele activități sunt create de Asociația Wild Roots prin proiectul ”Ferestre în timp” finanțat de Fundația pentru Parteneriat și MOL România.

 

Activitățile se vor desfășura între orele 10.00 – 16.00, iar participarea poate fi făcută pe bază de înscriere, printr-un e-mail pe adresa: hateggeoparc@unibuc.ro, sau prin mesaj privat pe pagina de facebook a Geoparcului (@geodinohateg).

 

Geoparcul va marca Săptămâna Geologiei și în capitală, la Festivalul turismului responsabil, desfășurat în perioada 11 – 13 octombrie la The Ark. Geoturismul și geoprodusele dezvoltate de Geoparcul Țara Hațegului în proiectul Interreg Danube Geotur vor fi aduse în atenția publicului prezent la Festival.

 

Săptămâna Geologiei este o celebrare anuală a geologiei la nivel global. Evenimentul se adresează în principal elevilor cu scopul de a-i ajuta să înțeleagă mai bine Științele Pământului, astfel încât să acorde o atenție sporită Planetei care ne este casă.

 

Impresii de la Săptămâna Geologiei, celebrată în Geoparc

Noutăți