Fânațele cu narcise

Natura
Descriere

Dacă vrei să vezi primele flori apărute după marele îngheț de acum 11.000 de ani, te așteptăm la poatele Retezatului, la Nucșoara, comuna Sălașu de Sus, în Fânațele cu narcise. Te  invităm să iei ca amintire doar fotografiile lor. Gândește-te că e greu  să muți un bătrân din locul lui, darămite o floare care știe să crească aici de 11.000 de ani! 

Fânațele cu Narcise este o zonă care se întinde pe 20 ha, la poalele Munților Retezat, între localitățile Sălașu de Sus și Nucșoara. Numele  provine de la narcisele care înfloresc în fiecare an, în perioada mai-iunie. Aici sunt însă și alte specii de plante datorită cărora zona a fost declarată rezervație naturală de tip botanic și inclusă în categoria a IV-a IUCN (International Union for Conservation of Nature).

În lunile mai-iulie, aici  poți întâlni și cele mai multe specii de fluturi de zi din România. Printre ei sunt unii foarte rari. Alții, au obiceiuri cel puțin ciudate. Spre exemplu, fluturii furnicilor își petrec viața într-un singur loc și nu își depun ouăle decât pe o anumită plantă. Iar cel mai neobișnuit lucru este că larva lor reușește să conviețuiască cu furnicile, și asta într-un mod foarte avantajos. Se pare că le cheamă, scoțând niște sunete speciale, după care secretă o substanță hipnotizantă. Și astfel, furnicile, care sunt carnivore și în mod normal ar fi devorat micuța larvă, o cară la mușuroi, unde îi oferă provizii și un adăpost călduros.

Tot aici te poți întâlni cu Aurinia (Euphydryas aurinia) o specie de fluture la fel de rară ca aurul. Din acest motiv este ocrotită la nivel european prin Directiva Habitate. Este un fluture care nu știe ce-i graba. Zboară alene și pare să atingă apatic fiecare floare. Acesta nu este însă un motiv de a încerca să îl prinzi altfel decât în imagini foto sau video.

>