Cetatea Mălăiești

Fabula
Descriere

Sunteţi curioşi cum arăta una dintre micile cetăţi medievale unde nobilii din Ţara Haţegului îşi păstrau avutul şi se refugiau în caz de pericol? Puteţi vizita Cetatea Medievală Mălăieşti.

Cetatea s-a dezvoltat asemeni altor fortificaţii din zonă. La început a fost ridicat doar un turn-locuinţă. Acesta a fost apoi împrejmuit cu ziduri de incintă, iar mai târziu au fost construite şi patru turnuri bastion. 

Cercetările arheologice arată că inițial, intrarea din exterior se făcea cu ajutorul unei scări mobile sprijinită pe o platformă de lemn. 

Se spune că cetatea era mult prea mică pentru a putea face faţă unui atac mai serios şi avea mai degrabă rol de apărare în conflictele dintre nobilii locali. Chiar şi aşa însă, se pare că nu era îndeajuns de rezistentă, căci a fost distrusă într-un război civil.

Cetatea a fost restaurată în perioada 2012 – 2014 și este vizitabilă. 

>