Blog

Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului se pregătește pentru o nouă misiune de revalidare UNESCO

În perioada 22-26 iunie, Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, administrat de Universitatea din București, va găzdui vizita de revalidare UNESCO. Acest proces are loc o dată la patru ani și urmărește modul în care geoparcul își îndeplinește rolul de teritoriu UNESCO. Sunt evaluate activitățile și proiectele derulate pentru protejarea și punerea în valoare a patrimoniului geologic, natural și cultural, programele educaționale, colaborarea cu comunitățile locale și contribuția la dezvoltarea durabilă a teritoriului.

Pe parcursul vizitei, evaluatorii vor avea întâlniri cu reprezentanți ai administrațiilor locale, ai Universității din București, ai instituțiilor partenere, școlilor, organizațiilor neguvernamentale și comunităților locale. Programul include vizite în mai multe localități de pe teritoriul geoparcului, unde vor fi prezentate proiecte realizate în ultimii ani împreună cu partenerii locali, inițiative educaționale, investiții în infrastructura de vizitare și exemple de valorificare a patrimoniului Țării Hațegului.

La misiunea de revalidare participă prof. dr. Tran Tan Van din Vietnam și dr. Iván Cortijo Sánchez din Spania, doi experți cu experiență în Rețeaua Internațională a Geoparcurilor (Global Geoparks Network). Prof. dr. Tran Tan Van este geolog și a contribuit la dezvoltarea geoparcurilor internaționale UNESCO din Vietnam, iar dr. Iván Cortijo Sánchez este paleontolog și face parte din echipa Geoparcului Internațional UNESCO Villuercas-Ibores-Jara din Spania.

Rolul evaluatorilor este de a observa în teren evoluția geoparcului din ultimii patru ani, de a analiza proiectele dezvoltate și de a discuta cu reprezentanții comunităților locale și ai instituțiilor partenere. La finalul vizitei, cei doi evaluatori  întocmesc un raport și formulează propuneri de recomandări pentru activitățile Geoparcului. Raportul este analizat de Consiliul Geoparcurilor Internaționale UNESCO, iar decizia finală este luată de Consiliul Executiv al UNESCO, organismul care decide rezultatul procesului de revalidare.

În urma revalidării, un geoparc poate primi cartonaș verde, care confirmă menținerea statutului pentru încă patru ani, cartonaș galben, acordat în situația în care evaluatorii identifică disfuncționalități care trebuie remediate într-o perioadă de doi ani, sau cartonaș roșu, care presupune excluderea din Rețeaua Internațională a Geoparcurilor.

Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului a fost primul geoparc din România și din Europa de Est acceptat în Rețeaua Internațională a Geoparcurilor. Din 2015, teritoriul face parte din Programul UNESCO pentru Geoștiințe și Geoparcuri. Totodată, este unul dintre puținele geoparcuri din lume și singurul din Europa administrat de o instituție de învățământ superior, Universitatea din București.