Blog

Universitatea din București, prin proiectul Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, laureată cu premiul pentru dezvoltare durabilă la categoria Echitate în cadrul Galei Dezvoltării Durabile

Universitatea din București, prin proiectul Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, a primit premiul pentru dezvoltare durabilă la categoria Echitate în cadrul Galei Dezvoltării Durabile, organizată de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României.

Evenimentul a identificat și a premiat 7 campioni ai dezvoltării durabile care, în ultimul deceniu, au excelat în unul din domeniile: Echitate, Educație, Sănătate, Apă, Schimbări climatice, Consum și producție și Digitalizare, categorii care cuprind, într-o manieră simplificată, cele 17 Obiective ale Dezvoltării Durabile cuprinse în Agenda 2030.

În motivarea acordării premiului pentru Echitate proiectului Geoparcului UNESCO Țara Hațegului din cadrul Universității din București se arată că „noțiunea de echitate derivă din ideea că justiția este prima virtute a societăților și se traduce printr-o pleiadă de concepte care se sprijină pe un principiu moral fundamental, acela de respectare a drepturilor fiecăruia. Astfel, vorbim de o serie fundamentală de valori, printre care egalitate, dreptate, omenie, cinste, acces egal la resurse și oportunități și, mai ales, colaborare onestă. Un model de campion al vastului domeniu al echității este proiectul Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului”. Premiul a fost înmânat profesorului Alexandru Andrășanu, cadru didactic la Facultatea de Geologie și Geofizică a UB și director al Geoparcului UNESCO Țara Hațegului.

Însuși conceptul de geoparc pornește de la ideea de dezvoltare durabilă bazată pe echitate. Un teritoriu care obține statutul de Geoparc Internațional UNESCO urmărește o dezvoltare economică în concordanță cu cea de protecție a mediului și condiții de viață echitabile pentru toți locuitorii săi. De altfel, toate Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD) înscrise în Strategia României – Agenda 2030, în care se regăsește echitatea, pot fi identificate printre obiectivele urmărite prin activitățile susținute de Universitatea din București în Geoparcul Țara Hațegului și în Programul Geoparcuri Internaționale UNESCO, la nivel național.

„Construcția unui Geoparc Internațional UNESCO poate fi comparată cu pregătirea pentru olimpiadă. Începe cu alegerea unui teritoriu care are potential, construiește o echipă cu sprijinul oamenilor locului, se antrenează continuu în proiecte, evenimente și  colaborări. Este susținut și încurajat de comunitatea locală, participă la competiții naționale și internaționale, iar realizările sunt împărțite echitabil. Dacă are rezultate foarte bune, este selectat în Echipa Olimpică Internațională a Geoparcurilor. La fiecare patru ani, când este reevaluat, trebuie să câștige medalia de aur pentru a rămâne în această elită mondială. E o mare bucurie să fim campioni și o onoare să <jucăm> pentru Țara Hațegului, pentru Universitatea din București, pentru România”, afirmă Alexandru Andrășanu, directorul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului.

Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațeguluicuprinde întreaga Țară a Hațegului și are statut de sit UNESCO, parte a Programului Internațional pentru Geoștiințe și Geoparcuri, care reunește 161 de teritorii din 44 de țări incluse în Rețeaua Globală a Geoparcurilor, stabilite în urma unui proces de selecție și validare. Administrarea statutului de Geoparc Internațional UNESCO este realizată de Universitatea din București. Geoparcul este un teritoriu cu valori naturale și culturale, un program de dezvoltare durabilă care propune o călătorie în timp, în istoria de 4,6 miliarde de ani a Pământului.

Totodată, Geoparcul cuprinde elemente de interes geologic deosebit, alături de cele de interes ecologic, arheologic, istoric și cultural. Dinozaurii descoperiți în Țara Hațegului sunt unici în lume, importanța științifică și atractivitatea lor fiind sporită prin descoperirile de cuiburi cu ouă și pui de dinozauri, ale unor mamifere contemporane dinozaurilor și a unei reptile zburătoare  gigantice (Hatzegopteryx), din grupul pterosaurilor.

0 Comments

Leave a Comment

Your email address will not be published.

8 + nineteen =