Blog

Geoparcul Țara Hațegului a aniversat 20 de ani de educație, cercetare și parteneriate locale printr-o gală dedicată comunității

Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, administrat de Universitatea din București, a marcat două decenii de activitate printr-un eveniment special de recunoaștere și celebrare. Gala Geoparcului a fost dedicată comunității locale și partenerilor care au contribuit la dezvoltarea durabilă a acestui teritoriu cu un patrimoniu geologic, natural și cultural excepțional.

Evenimentul s-a desfășurat în prezența conducerii Universității din București prin participarea rectorului prof. univ. dr. Marian Preda, alături de prorectorii prof. univ. dr. Carmen Chifiriuc și prof. univ. dr. Răzvan Papuc și doamnei dr. Alina Mazilu de la Comisia Națională a României pentru UNESCO.

La aniversarea primului geoparc cu recunoaștere UNESCO din România au participat peste 100 de invitați, printre care s-au numărat, pe lângă membri ai comunității locale, reprezentanți ai administrației locale și județene, directori de unități de învățământ, cadre didactice, antreprenori, reprezentanți ai organizațiilor partenere și jurnaliști. În semn de apreciere, au fost oferite diplome și trofee aniversare celor care, de-a lungul anilor, au sprijinit activ misiunea Geoparcului.

În foaierul sălii de evenimente a fost amenajat un spațiu expozițional care a prezentat rezultatele preliminare ale proiectului Interreg Danube GeoTour Plus. Publicul a putut vizita o expoziție de fotografie și a descoperit trei trasee turistice în orașul Hațeg, realizate împreună cu Clubul Seniorilor, menite să valorifice patrimoniul local și să încurajeze ecoturismul responsabil.

Gala Geoparcului s-a desfășurat într-un context aniversar internațional, marcând 25 de ani de la înființarea Rețelei Europene a Geoparcurilor și 10 ani de la crearea programului UNESCO pentru Geoștiințe și Geoparcuri. Evenimentul a fost inclus în programul Săptămânii Europene a Geoparcurilor, care promovează importanța patrimoniului geologic, natural și cultural al acestor teritorii unice de pe continentul nostru.

Evenimentul a evidențiat contribuția Universității din București nu doar ca administrator al Geoparcului, ci și ca promotor al unui model de parteneriat în care educația, cercetarea științifică și implicarea comunității stau la baza dezvoltării durabile. Prin sprijinul cadrelor universitare, al cercetătorilor și al studenților implicați în proiecte educaționale, științifice și de conservare, Geoparcul a devenit un laborator viu de învățare și inovare, în care știința se conectează direct cu viața oamenilor din teritoriu.